feciór (fecióri),
s.m. –
1. (Înv.)
Copil. –
2. Băiat, tînăr,
flăcău. –
3. Servitor, valet. – Mr., megl.
fițor, istr.
fețor. Lat.
*fĕtĭolus, dim. de la
fĕtus (Pușcariu 593; Candrea-Dens., 561; REW 3273;
DAR), sau mai probabil der. internă de la
făt › *
fetcior sau *
fetșor. Folosirea sa este
generală, cf. ALR, 187. – Der.
fecioară, s.f. (
fată virgină), istr.
fețǫre (după Pușcariu 594 și
DAR, din lat. *
fĕtĭola);
feciorandru, s.m. (
flăcău);
feciorariță, s.f. (
rar, Trans.,
fată bărbătoasă);
feciorelnic, adj. (virginal);
fecioresc, adj. (virginal; Trans.,
propriu băieților);
feciorește, adv. (în
mod feciorelnic);
feciori, vb. (înv., a
trăi în
mod cast; Trans., a
duce viață de
copil);
feciorică, s.f. (
plantă, Herniaria glabra);
feciorie, s.f. (virginitate; Trans., tinerețe);
feciorime, s.f. (Trans., mulțime de
feciori);
desfeciori, vb. (a deflora, a dezvirgina). – Din
rom. provin
alb.
fičor (Jokl,
RF, II, 246), bg.
fičor (Capidan,
Raporturile, 195), mag.
ficsor (Edelspacher 14; Candrea,
Elemente, 407).