dur
interj. – Exprimă
zgomotul produs de rostogolirea unui
obiect rotund. Creație expresivă. – Der.
dur(a)-vur(a) (var.
tura-vura), adv. (inutil, degeaba);
dură, s.f. (
felie,
bucată rotundă; Olt.,
dans popular);
de-a dura, adv. (de-a
rostogolul);
duriță, s.f. (rotiță,
stea la
pinteni);
durigă, s.f. (
roată, scripete);
duriga, vb. (Trans., a
arunca; a
face să se rostogolească);
durilă, s.f. (Olt., mîner de
vîrtelniță);
durui (var.
durăi, durdui), vb. (a se rostogoli cu
zgomot; Trans. de
Vest, a
tuna), a
cărui ultimă
formă indică o confuzie cu
dudui);
durăt (var.
durăit, duruit), s.n. (Mold.,
larmă, harababură);
durăitură, s.f. (harababură);
duruitoare (var.
durăitoare), s.f. (morișcă; cascadă);
durduca, vb. (a învîrti), rezultat din încrucișarea cu
durdă;
durdulica, vb. (Trans., a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -
li;
durligi, s.m. pl. (Mold.,
picioare), pare o încrucișare a lui
durigă cu
tîrlici (cf. Bogrea,
Dacor., IV, 812).