cúpă (cúpe),
s.f. –
1. Blid,
vas de
lemn. –
2. Cană. –
3. Pahar. – Mr.
cupă. Lat.
cŭppa (Pușcariu 450; Candrea-Dens., 449; REW 2409;
DAR), cel
puțin cu primele sensuri
ale cuvîntului; ultimul
ar putea fi un
împrumut din ngr. ϰοῦπα,
alb.
kupë (Philippide, II, 639), bg., sb., rut., tc., mag.
kupa (Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Miklosich,
Lexicon, 322; Berneker 645;
DAR), care se
trag din același cuvînt lat. Din ngr. provine și
cupă, s.f. (
inimă, la
jocurile de
cărți). – Der.
cupar, s.m. (paharnic, dregător al
palatului domnesc însărcinat cu servirea
vinului;
primea darea numită
cotărit);
cupărie, s.f. (îndeletnicirea de paharnic);
cupăresc, adj. (
propriu paharnicului).