cúlme (cúlmi),
s.f. –
1. Vîrf,
creastă. –
2. Coamă,
linie de intersecție a
două versante de acoperiș. –
3. Prăjină orizontală în
casele țărănești, de care se atîrnă
haine. –
4. Culme, apogeu. –
5. Desăvîrșire, perfecțiune. –
6. Cruce de
ramă, la
stupi. –
7. Pînză țesută în
casă pentru împodobirea interiorului. – Mr.
culme, megl.
culmi. Lat.
culmen (Diez, I, 133; Pușcariu 437; Candrea-Dens., 431; REW 2376;
DAR); probabil prin intermediul unei
forme *
culmis; cf.
alb.
kuljm (Meyer 213; Philippide, II, 639), it. (sp.)
colmo, fr.
comble, sp.
cumbre,
port. (
gal.)
cume. – Der.
culmiș, s.n. (
culme);
culminăriță, s.f. (pînză de
casă pentru mobile), care pare să reprezinte un
*culminaria (Candrea-Dens., 432;
DAR). – Der. neol.
culmina, vb., din fr.;
culminant, adj.;
culminație, s.f.