cucuveá (cucuvéle),
s.f. –
Pasăre răpitoare de
noapte (Athene noctua). – Var.
cucuvaie, cucuveică, cucumea(gă), etc. Mr.
cucuveauă, megl.
cucuveaică. Creație expresivă,
poate un genuin
rom.,
căci este în legătură cu un
mare număr de
forme similare străine: gr. ϰιϰϰάβι, ϰίϰυμος, ϰιϰϰαβαϰυ, ngr. ϰουϰουβάγια, bg.
kukuvija, kukuvejka, kukumjavka, sb.
kukùvika, kukùvija,
alb.
kukuvajë it.
coccoveggia, cuccumeggia, calabr.
cucugmau, cuccuvella. Din gr. după Roesler 571, cf. Triandaphyllidis 144; de la un lat. *
cucumella, după
Pascu, I, 71;
Pascu,
Suf., 150;
Pascu,
Lat., 258; de origine onomatopeică, după Philippide, II, 710 și
DAR, cf. REW 1890; Battisti, II, 995. Tot de origine expresivă pare a avea cuvîntul
cucovă (var.
cucovă), s.f. (înv.,
lebădă sălbatică, Cycnus olor; mîrțoagă),
poate formație onomatopeică (după Cihac, II, 569 și Scriban, din tc.
kugu „
lebădă”).