copói (copói),
s.m. –
1. Cîine polițist, cîine de vînătoare. –
2. Polițist,
spion. – Var.
copou, capău, căpău. Mag.
kopó (Miklosich,
Fremdw., 96; Cihac, II, 493; Gáldi,
Dict., 112).
Forma primitivă este
copou, de la al
cărui pl. s-a format un
nou sing. (cf. Byck-
Graur 22). – Der.
căpaucă (var.
capaucă, copaucă, copoaică), s.f. (
cățea de vînătoare);
copoiesc, adj. (propiu
copoilor);
copoiește, adv. (în
felul copoilor). Din
rom. provine bg.
kopoi (Capidan,
Raporturile, 216).