complét (-tă),
adj. –
1. Întreg. –
2. (S.n.)
Plen (al unui tribunal). – Var.
complect, s.n. (bal popular, la
mahala). Fr.
complet. Var. este o deformație a lui
cuplet ‹ fr.
couplet,
apropiat prin etimologie populară de
ideea de „
plin,
complet”,
poate datorită mulțimii care
umple de
obicei sălile de bal, cf.
un tramvai complect. Adj.
complect,
forma vulgară, pare un hiperurbanism, prin analogie cu
perfect ‹ fr.
parfait. – Der.
completa, vb. (a
întregi), din fr.
compléter;
completaș, s.m. (tînăr
recrut autorizat provizoriu să se întoarcă la ocupațiile sale civile);
descompleta, din fr.
décompléter.