colț (-ți),
s.m. –
1. Dinte, canin. –
2. Canin de
mistreț sau de
elefant. –
3. În
general, vîrf, proeminență a unui
obiect. –
4. Zimț de
ferăstrău. –
5. Fiecare din vîrfurile ascuțite
ale greblei. –
7. Extremități
ale tăișului
securii. –
8. Știft, bolț, bulon. –
9. Cui,
țintă care
împiedică alunecarea pe
gheață. –
10. Cîrlig,
scoabă. –
11. Vîrf,
țanc, stîncă ascuțită. –
12. Crestătură,
semn. –
13. Zuluf, cîrlionț. –
14. Mugure,
vlăstar. –
15. Germen, embrion. –
16. Boboc, mugure. –
17. Loc format de
două străzi care se întîlnesc,
unghi. –
18. La pîine,
capăt, extremitate. –
19. Intersecție, răscruce. –
20. Extremitățile laterale
ale gurii (unde se întîlnesc
buzele). Sl.
kolĭcĭ, de la
klati, koljǫ „a înțepa” (Cihac, II, 70; Conev 50;
DAR); cf. bg.
kolec „
țăruș”, sb.
kolac „
țăruș”, rut.
kolecĭ „
germen”,
pol.
kolec „
ghimpe”. – Der.
colțui, s.m. pl. (broderie în
formă de
triunghi, la
cămașă);
colțișor, s.n. (ungher; ornament triunghiular;
buclă, cîrlionț;
plantă,
Dentaria bulbifera);
colțoi, s.m. (colțui);
colțăriș, s.n. (stîncărie);
colțos (var.
colțat), adj. (cu
dinții canini
mari; trufaș, înfumurat, mîndru; certăreț, scandalagiu);
colțuros, adj. (stîncos;
aspru; colțat,
ascuțit);
colțurat, adj. (colțuros,
rar);
colță, s.f. (Trans. de
Sud, agrafă de
păr), cu
toată incertitudinea
DAR care nu
crede că este
vorba de un der. de la
colț, datorită lipsei diftongării;
colțan, s.m. (
persoană sau
animal cu
dinții canini
mari;
libarcă;
gîndac;
castană de
apă, Trapa natans; vîrf,
țanc);
colțan, s.m. (
gogoașă de
stejar);
colțar, s.m. (
bîrnă ce formează
unghi sau colț exterior;
dinte canin; Trapa natans; colț de stradă;
poliță,
masă ori
canapea așezate în
colțul camerei;
zgardă cu
ghimpi, pentru cîinii de pază;
darac, dărăcitor;
bocanc cu
ținte pentru alpiniști);
colțar, s.n. (
echer; culegător, culegar;
piesă a războiului de
țesut;
gogoașă de
stejar);
cloțan, s.m. (stîncă;
țanc), metateză a lui
colțan;
încolți, vb. (a
înfige dinții, a
mușca; a hăitui; a germina; a înmuguri).