clocotí (clocotésc, clocotít),
vb. –
1. A
fierbe, a da în clocot. –
2. A fermenta. –
3. A răsuna, a
vui. – Var.
colcoti. Mr.
clucotire, megl.
crucuțés. Sl.
klokotati „a
fierbe” (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb.
klokotati, bg.
klokotjă. – Der.
clocot (var. Munt.,
colcot), s.n. (
fierbere; efervescență;
bulbuc produs la
fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau
direct din sl.
klokotŭ, cf. mr.
clocut,
colcut;
clocoteală, s.f. (
fierbere);
clocotitură, s.f. (
fierbere);
clocotiș, s.n. (clocot
produs la
fierbere);
clocotitor, adj. (
fierbinte, care clocotește). Aceleiași
rădăcini sl.
par a-i aparține o serie de
nume de
plante, ca
clocotici, s.m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb.
klokočika, pol.
klokoczka „
plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521;
DAR);
clococean, s.m. (varietate de
măcriș);
clococior, s.m. (varietate de
lăptucă, Lactuca virosa);
clocoțel, s.m. (
plantă,
Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este
clară.
Numele plantelor se datorează probabil
bulbucilor făcuți de seva
lor, cînd se
rupe tulpina, sau
poate formei fructelor lor. Cf.
colcotice, s.f. (Munt., erupție).