chibrít (chibríturi),
s.n. – Bețișor de
lemn cu
gămălie din material inflamabil care se
aprinde prin
frecare. Tc. (arab., per.)
kibrit „
sulf”, de unde și sp.
alcrebite (Roesler 596; Șeineanu, II, 109; Meyer 224; Lokotsch 1171; Ronzevalle 144). Invenția datează aproximativ din 1830;
prima fabrică română din 1879 (din 1886, monopol de
Stat). Însă cuvîntul circula
înainte, la începutul
sec. XIX, ca turcism, cu accepția „ardoare, mînie”. Cf.
alb., bg.
kibrit, cu sensul
rom., ngr. ϰιμπρίτης „
slab ca un
băț”. – Der.
chibritelniță, s.f. (suport de
cutie de
chibrituri).