cercá
(
cérc,
át), vb. –
1. A examina, a
studia, a
cerceta. –
2. A încerca, a
supune la o
probă. –
3. A încerca, a se strădui. –
4. A
căuta, a încerca. –
5. A solicita, a pretinde. –
6. A
merge în
căutare, a urmări. –
7. A vizita, a
frecventa. –
8. A
suferi, a
îndura. – Var. (der.)
încerca. Lat.
circāre (Diez,
Gramm., I, 32; Diez, I, 122; Pușcariu 352; Candrea-Dens., 313; REW 1938:
DAR): cf.
alb.
kërkoj (Meyer 138; Philippide, II, 636), it.
cercare, prov., cat., sp.,
port.
cercar, fr.
chercher. Pentru semantismul din
rom., cf. Pușcariu,
Dacor., IV, 671-9.
A încerca, al
cărui uz se
confundă cu cel al lui
cerca (modern se
preferă în literatură
forma încerca), este considerat de Candrea-Dens. și
DAR reprezentant al unui lat. *
in circāre; este însă
vorba mai
curînd de o der.
rom. Der.
cercător, adj. (căutător, cercetător, examinator);
cercător, s.m. (cercetător; specialist; explorator; descoperitor;
spion); înv. cu toate
aceste sensuri;
(în)cercare, s.f. (acțiunea de
a încerca; sondare,
apreciere; examen; experiență;
chin, suferință,
necaz);
cercală, s.f. (
lînă cu care se încearcă rezultatul unei vopsele,
înainte de a se vopsi
toată cantitatea);
cercat, s.n. (
căutare,
cercetare);
cercătoare, s.f. (
sondă);
cercătură, s.f. (încercare,
probă, examen; investigație, verificare; sondare), înv.