cel
art. adj., pron. dem. –
1. Acela (
indică persoane și
obiecte depărtate). –
2. Acela (
indică, dintre
două obiecte, pe cel mai îndepărtat). –
3. Servește pentru a pune în evidență, în
cazul obiectelor cunoscute:
doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe (Alecsandri);
ce-ați mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). –
4. Înainte de un adj.calificativ, evită repetiția antecedentului;
care din toate acele vorbe este cea adevărată (
Creangă). –
5. Acela (în corelație cu
ce). –
6. (Art. def.) Stabilește o corelație
între s. și atributul său (la
început, pentru a
distinge s. astfel determinat de alte
obiecte identice sau asemănătoare):
părintele vostru cela din ceriu (Vaarlam);
toți boierii cei mari și cei mici (Ispirescu), (astăzi această
nuanță s-a
pierdut). –
7. (Art. def.) Stabilește o corelație
între un s. și un num. ordinal:
un punct se mișcă, cel întîi și singur (Eminescu). –
8. (Art. def.) Formează superlativul relativ, prin adăugarea sa la comparativ. –
9. Împreună cu adj., formează construcții cu
valoare de s.:
cel de jos cu cel călare anevoie se învoiesc (I. Golescu). –
Cele sfinte. –
Cel de sus. –
Cel pierit (sifilis).
Formă atonă redusă de la
acel. Decl. ca
acel. – Compară
celalalt, adj. și pron. dem. (al doilea; pl. ceilalți),
formă care prezintă numeroase var., datorită posibilității de a se
uni cele două forme,
cel și
cela, cu alte
două forme,
alt și
alalt, aceasta din
urmă cu var.
ălalt,
alant și
ălant.
Forme de bază:
celalalt (f.
cealaltă),
gen.
celuilalt (f.
celeilalte), pl.
ceilalți (f.
celelalte);
gen.
celorlalți (f.
celorlalte).
Le corespund mr.
alantu, anantu, megl.
lalt,
(la)lant. Pușcariu 54 se gîndește la o der.
directă din lat.
*illum illum alter; este însă probabil ca această
compunere să fie
rom.