caș (cașuri),
s.n. –
1. Produs alimentar din
lapte închegat. –
2. Secreție bucală la
copii și la
puii de
pasăre. –
3. (Trans. de
Sud)
Bucată, fragment. – Mr., megl.
caș, istr.
cǫș. Lat.
caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738;
DAR); cf. it.
cacio (sard.
casu), sp.
quoeso,
port.
queijo. – Der.
cășar, s.m. (
tipar pentru brînză);
cășerie, s.f. (
parte a stînei unde se
prepară cașul);
cășos, adj. (care
seamănă cu
cașul). – Compară
cîșlegi, s.f. pl. (carnaval), mr.
cășleadze, cîșleagă, de la
caș cu vb.
a lega sau mai probabil de la un
caseum ligare (Pușcariu 376;
DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med.
casleu „mensis November” în glosele de la
Silos 67 și
cîrneleagă. De la pl.
cașuri provine tc.
kașer „caș” (Meyer,
Türk. St., I, 56). De la
cășar, pe care Pușcariu 304
îl deriva
direct din lat.
casearius (
ipoteză abandonată în
DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer,
Neugr. St., II, 75).