cárne (cắrnuri),
s.f. –
1. Țesut muscular al
corpului omenesc sau al
animalelor. –
2. La
fructe,
pulpă. – Mr.
cară, carne, megl.
carni, istr.
cǫrne. Lat.
carnem (Pușcariu 295; Candrea-Dens., 266; REW 1706;
DAR); cf. it. , sp.,
port.
carne, prov., cat.
carn, fr.
chair.
Cele două forme ale mr. se explică prin păstrarea nom.
caro alături de acuz.
carnem. – Der.
cărnărie, s.f. (cantitate de
carne);
cărnicios, adj. (cărnos);
cărniu, adj. (de culoarea
cărnii);
cărnui, vb. (a descărna);
cărnos, adj. (care are
multă carne); cf. mr.
cărnos, cuvînt care
poate fi der. cu suf. -
os, sau reprezentant
direct al lat.
carnosus (Pușcariu 296; Candrea-Dens., 268; REW 1704;
DAR), cf. prov., cat.
carnos, sp.,
port.
carnoso;
cîrnosi (var.
cărnosi), vb. (a descărna; a
toca mărunt carnea; a îngrijora, a chinui), a
cărui der. este neclară, și care se datorează
fără îndoială unei contaminări cu sb.
krnjiti „a
face bucățele”. – Compară
cîrneleagă, s.f. (
marțea săptămînii antepenultime din
dulcele Crăciunului; carnaval); mr.
cărleagă, al
cărui al doilea element este
liga, de la
ligāre (Pușcariu 376; cf. Candrea-Dens., 270; REW 5024;
DAR), cu sensul de „interzicere”,
propriu rom.
a lega (cf.
carnaval, de la
carnem levare, sp.
carnestolendas, vicent.
carlassare) – Der. neol.
carnație, s.f., din fr.;
carnasier,
carnivor, adj.;
carnificare, s.f.;
carnozitate, s.f.