cîmp (-puri),
s.n. –
1. Șes, cîmpie. –
2. Teren lucrat,
ogor,
lan; activități
proprii agriculturii. –
3. Fond,
teren,
teatru, scenariu în care se desfășoară o acțiune sau în care se situează o acțiune sau în care se situează un
obiect. –
4. Fond. –
5. În heraldică, sferă, domeniu. –
6. Regiune, porțiune,
suprafață. –
7. Frîu. – Var.
cîmp (pl.
cîmpi). Mr.
cîmpu, megl.
cǫmp. Lat.
campus (Pușcariu 361; Candrea-Dens., 338; REW 1563;
DAR); cf. it., sp.,
port.
campo, prov., cat.
camp, fr.
champ. Pl.
cîmpi se folosește
aproape exclusiv în expresiile
a bate cîmpii, a lua cîmpii. Der.
cîmpean, adj. (țărănesc, campestru);
cîmpeancă, s.f. (țărancă);
cîmpenesc, adj. (țărănesc, rustic);
cîmpenește, adv. (în
mod rustic);
campestru, adj. (campestru), din it.
campestro;
cîmpină, s.f. (
ogor);
cîmpos, adj. (
neted,
plan). După Candrea,
Elementele, 403, din
rom. provin rut.
kempa, kympyna „insuliță”.