beregátă (-ắți),
s.f. –
1. Mărul lui Adam. –
2. Gît, gîtlej. – Istr.
biricuată. Lat. *
verucata, de la
veruca, datorită aspectului
mărului lui Adam, cf. sp.
nuez (Pușcariu,
Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în
Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb.
berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din
rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu,
Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.