beá (beáu, băút),
vb. –
1. A
înghiți un
lichid. –
2. A
cheltui băutură, a-și
prăpădi banii, a mînca, a fuma. –
3. A fuma. – Mr.
beau (beari), megl.
bęu, istr.
beut (mbeare). Lat.
bĭbĕre (Pușcariu 192; REW 1074; Candrea-Dens., 152;
DAR); cf. it.
bere, prov.
beure, fr.
boire, sp.,
port.
beber. Este cuvînt cu răspîndire
foarte generală (ALR 81).
Conjug. sa se caracterizează în Mold. prin
tendința de a suprima în toate
formele diftongul
ea:
beau ›
beu,
să beu ›
să bee. Expresia
a bea tutun (sens 3) este traducerea tc.
tütün icmek, ngr. πίνω ϰαπνόν. Cf. și
băutură, beat. Der.
băut, adj. (
beat);
băutor, adj. (bețiv), pe care REW și
Pascu,
Lat. Elem., 275,
le fac să provină
direct din lat.
bibitor,, cf. it.
bibitore, fr.
buveur, prov., cat.
bevedor, sp.,
port.
bebedor.