báu
interj. – Se folosește cu intenția de a surprinde sau a
speria. Este creație expresivă, care se folosește atît în
forma simplă,
cît și repetată,
baubau; cf. ngr. μπάμπουλα, calabr., sicil.
babbau, germ.
Wauwau. În limbajul
copiilor de la
oraș se folosesc mai cu seamă:
bau, interj.;
bau, s.m. (
lupul, sperietoarea) și
baubau, s.m. (speriatoarea, măgăoaia), acesta din
urmă poate datorită influenței numeroaselor dădace de origine
germană.
Forma reduplicată s-a
redus uneori la
babau(ă), s.m. și f. În nordul Trans. se folosește
a băuna, vb. (a
urla), care pare a
depinde de aceeași
sursă expresivă. Totuși, Pușcariu,
ZRPh., XXXIII, 232 (urmat de REW 1001 și
DAR)
îl derivă din lat. *
baubŭlare, și acesta din
baubāri (cf. sard.
baulái „a
lătra”);
dar ipoteza pare inutilă, și fonetismul prezintă dificultăți. După
Pascu,
Beiträge 8,
a băuna ar fi produsul unei contaminări a lat.
baulare cu
verbe de
tipul mieuna, scheuna.