argeá (argéle),
s.f. –
1. Firidă,
nișă,
boltă. –
2. Încăpere făcută în
partea sub
nivelul solului, unde se
păstrează războiul de
țesut și
lâna sau
inul. Cuvînt
foarte discutat, în care, în ce ne
privește,
vedem un cuvînt oriental, fie tc.
arca „
cutie”, fie corespondentul său cuman sau tăt. (cf.
DAR). Totuși, conform unei
tradiții îndelungate în filologia românească, acest cuvînt provine dintr-un etimon autohton. Hasdeu,
Col. Traian, 1873, 232,
indica drept posibil un dacic *
argilla, în
timp ce în
Etymologicum, 1577-9, se
referea la gr. ἄργιλλα „
casa subterană” sau la macedoneanul ἄργελλα „
camera de baie”.
Ipoteza a
fost adoptată de Densusianu,
Filologie, 449 și
Hlr., 38;
GS, VII, 86; de Philippide,
Principii, 33 și 148; de
Iordan,
Dift., 58; și semnalată cu reținere de
DAR (cf. REW 636). La rîndul
lor, Jokl,
IF, XLIV, 13 și Pușcariu,
Lr., 257, consideră că cuvîntul macedonean reprezintă un prototip cimerian conservat și în
alb.
ragëlia (cf. Philippide, II, 698, și Rosetti, II, 108), Grégoire,
Byzantion, XIV, 537, se
referă la ngr. ἀργαλείος, și pentru Lahovary 313,
avem a
face cu un cuvînt anterior fazei indoeurop. Cuvîntul tc. (pronunțat
arğa) pare a fi explicația
cea mai
sigură, cel
puțin din
punctul de
vedere al
rom.