albástru (albástră),
adj. – De culoarea
cerului senin. – Mr.
albastru „cenușiu, fumuriu”. Lat. *
albaster, de la
albus (Pușcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319;
DAR). S-a
spus probabil la
început despre
cerul ușor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi
indică numai „
albastru ca
cerul”. Cf. Densusianu,
GS, II, 324. Der.
albăstrea, s.f.;
albăstreală, s.f.;
albăstri, vb. ( a da culoare albastră; a
clăti rufele cu albăstreală);
albăstrime, s.f. (culoare albastră; boierime);
albăstriță, s.f.;
albăstriu, adj. Sensul lui
albăstreală „
albastru de
rufe” (cf. fr.
bleu anglais) nu
apare în nici un
lexic, cu toate că este cuv.
foarte uzual și
singurul care explică sensul lui
albăstrime de „boierime”,
adică „
oameni cu
cămașa scrobită”.