adúce (adúc, adús)
, vb. –
1. A
lua cu
sine un lucru și a
veni cu el undeva. –
2. A
produce, a da
randament.
3. A încovoia, a arcui, a îndoi.
4. A se
asemăna. – Mr.
aduc (adușu, aduțire), megl.
duc (duși), istr.
aducu. < Lat.
addūcĕre (Pușcariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160;
DAR); cf. it.
addurre, v. fr.
aduir, cat.
adur, sp.
aducir, v.
port.
aduzir. Cf.
duce. Der.
aducător, adj. (care
aduce,
econom, păstrător);
aducătoare, s.f. (înv.,
targă);
aducătură, s.f. (înv.,
vrajă, magie);
adus, s.n. (acțiunea de a
aduce,
aducere);
adusătură, s.f. (contagiere).