víu (-íe),
adj. –
1. Care
trăiește, care are viață. –
2. Alert, însuflețit. –
3. Prompt, rapid. –
4. (S.m.) Vietate, ființă. –
5. (S.m.)
Inimă, centru,
mijloc. – Mr., megl.
viu, istr.
viu. Lat.
vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp.,
port.
vivo, logud.
biu, prov., cat.
viu, fr.
vif.
Uz general (
ALR, II, 182). – Der.
viață (var.
viiață, mr., megl.
vață „
animal”), s.f. (existență), cu suf. -
eață, ca
roșu ›
roș(e)ață,
negru ›
negreață etc. (
Iordan,
Dift., 57; de la un lat.
*vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat.
vivācem, după Cipariu,
Gram., 22);
viețui, vb. (a
trăi);
viețuitor, adj. (care
trăiește);
viețuitoare, s.f. (ființă);
conviețui, vb., după fr.
cohabiter;
conviețuitor, adj. (care
trăiește în același
loc cu cineva), nefolosit
înainte de 1945;
vietate, s.f. (ființă, viețuitoare);
vioi, adj. (
viu, vivace;
deștept, dezghețat), cu suf.
-os;
vios (var.
voios), adj. (
vesel,
bine dispus, înv.,
plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -
os (
voios se consideră în
general der. de la
voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic;
vios este înv.);
vioiciune, s.f. (vivacitate);
învioșa (var.
învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli);
voioșie, s.f. (veselie,
voie bună, satisfacție);
vior, adj. (
proaspăt,
pur),
aproape numai în expresia
apă vioară „
apă de
izvor,
limpede”, cu suf. -
or (după Pușcariu 1903; Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu,
Dacor., II, 617-23; Spitzer,
Dacor., III, 654,
direct dintr-un lat.
*vivŭla, cf. it.
acqua vivola; după Philippide,
Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat.
vibrāre, sugerată de Pușcariu,
Dacor., IV, 704, este improbabilă);
înviora, vb., v.
aici. – Cf.
via. Der. neol. din fr.
vivace, adj.;
vivandieră, s.f. ;
vivant, adj.;
vivat, interj., din lat.
vivat.