vífor (-re),
s.n. –
1. Furtună, vînt puternic,
vijelie. –
2. Boală nedeterminată. – Var.
vivor, vihor. Sl.
vihrŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 456; Conev 37), cf. bg.
vihăr, sb.
vihor, mag.
vihar. – Der.
jivur, s.n. (curent; torent, șuvoi), de la var.
vivor (
Iordan,
BF, IX, 143);
vicol, s.n. (
furtună, vînt
mare), în Mold., var. neclară,
dar care
depinde evident de
cuvintele anterioare;
viscol, s.n. (
furtună, vînt cu
zăpadă);
viforatic, adj. (furtunos, vijelios);
viforî (var.
vifori, vivorî), vb. (a fi vifor);
viforniță (var.
vivorniță), s.f. (
vijelie, vîntoasă);
viforos, adj. (vertiginos, vijelios; năvalnic);
viscoli, vb. (a
bate vînt cu ninsoare);
viscolitură, s.f. (vînt cu
zăpadă);
viscolos, adj. (furtunos). Der. propuse pînă
acum pentru
viscol nu
par suficiente (din mag. *
veskölni, în
loc de
veszködni „a fi agitat”, după Scriban,
Arhiva, XXX, 286; din mag.
viszkol- „a
împinge”, după Drăganu,
Dacor., V, 377).