vátră (vétre),
s.f. –
1. Cămin,
foc,
loc unde se
aprinde. –
2. Cămin,
casă, locuință. –
3. (
Banat) Pavaj,
pardosea. –
4. Hotar, limită. – Mr., megl.
vatră. Mgr. βάθρον „
loc de
așezat,
bază” (Philippide, II, 741). De
obicei, este considerat
drept cuvînt autohton sau balcanic (Miklosich,
Slaw. Elem., 9; Hasdeu,
Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok,
ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu,
Lr., 179), sau provenind din
alb.
vatrë (Cihac, II, 721;
Pascu, II, 224). Din
rom. trebuie să provină sb., cr., slov.
vatra, pol.
watra, rut.
vatra, vaterka, rus.
vatrucha (Miklosich,
Wander., 11 – 12; Miklosich,
Fremdw., 135), și probabil
alb.
vatrë. – Der.
vătrar, s.n. (unealtă cu care se scormonește în
foc), cf.
vătrai;
vătraș, s.m. (se
zice despre
țiganii stabili, în opoziție cu cei nomazi).