únghi (-iuri),
s.n. –
1. Figură geometrică formată din
două semidrepte care
pleacă din același
punct. –
2. Colț, ungher. – Var. înv.
înghiu. Lat.
angŭlus (Densusianu,
Hlr., 106; Pușcariu 1817; REW 465; cf. împotrivă
Graur,
BL, V, 88), cf. fr., prov., cat.
angle, it.
angolo. Schimb de inițială ca în
umbla (după Schuchardt,
ZRPh., XLI, 254, prin contaminare cu gr. ὄγϰος), cf. sard.
ungrone (Wagner 116). Der. din sl.
ąglŭ (Conev 76;
Graur) nu este mai credibilă din
punct de
vedere fonetic. – Der.
ungher (var. înv.
ungheriu), s.n. (
colț), din lat.
angŭlārĭus (Tiktin; după Pușcariu 1817 și REW 464, din lat.
angŭlāre);
unghiular, adj., după fr.
angulaire.