uimí (-mésc, -mít),
– vb. – A surprinde, a
admira, a
ului. Sl.
ujeti, ujmą „a
fura”,
ujmati „a sustrage” (Miklosich,
Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 431; Conev 101; Tiktin), cf. fr.
ravir, sp.
arrebatar. – Der.
uimăci, vb. (a
ameți, a
năuci), prin contaminare cu
buimăci;
uimeală (var.
uimăceală), s.f. (
mirare, surprindere);
uimitor, adj. (care uimește, care surprinde).