ud (-dă),
adj. –
1. Înmuiat. –
2. Umed. –
3. (S.n.) Urină. – Mr., megl., istr.
ud. Lat.
ūdus (Pușcariu 1785; REW 9030), cf. vegl.
yoit. – Der.
uda, vb. (a
muia, a
umezi; a iriga, a
trece un rîu printr-o regiune determinată; a urina; fam., a însoți o mîncare cu băutură);
udat, s.n. (umezit; acțiunea de a urina);
udătură, s.f. (
muiere, umezire; înv., secreție,
umoare;
ciorbă,
supă, aliment
lichid; mîncare în
general; băutură,
vin;
rouă);
udeală, s.f. (umezeală,
rouă; fam., băutură).
Uda (mr., megl., istr.
ud), trebuie să
ajungă la lat.
udāre (Pușcariu 1786; REW 9029).