tranc
interj. – Exprimă
ideea de
zgomot sau de pocnet. Creație expresivă, cf.
tronc, clanț. – Der.
tranca-fleanca (var.
treanca-fleanca), interj. (exprimă
ideea de flecăreală sau de
vorbă lungă), pentru
partea a
doua a compusului cf.
fleancă;
trăncăi (var.
trăncăni), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecări, a
melița);
trăncălău, s.m. (palavragiu, limbut);
trăncănaie (var.
trăncănea, trancafuse, catrafuse), s.f. (fleac,
bagatelă,
moft;
boarfe), ultimele
forme sînt mai
puțin clare, cf.
catrafuse, primele, probabil de la un pl. al
formei următoare;
trăncăneală, s.f. (flecăreală, mîncărime de
limbă). Din
rom. provine mag.
trankálo (Edelspacher 23), cf. și bg.
drănkanie „flecăreală”.