tîndálă (-le),
s.f. –
1. Prostănac,
gogoman, nătărău. –
2. Tip din poveștine populare. Probabil de la
tînt, tont cu suf. expresiv. -
ală (
Pascu,
Suf., 238;
Pascu,
Arch. Rom., VII, 563). Legătura cu mag.
tandi „
tont” (Cihac, II, 531) sau cu germ.
tändeln „a
zburda” (Pușcariu,
Dacor., I, 238; Bogrea,
Dacor., IV, 851) nu este evidentă. – Der.
tîndăli, vb. (a lenevi, a trîndăvi);
tîndălitură, s.f. (puturoșenie). – Cf.
tont, trind.