téme (-m, -mút),
vb. –
1. A fi îngrijorat. –
2. A avea
frică de ... –
3. (Refl.) A-i fi
frică, a
simți teamă. –
4. (Refl.) A
bănui, a suspecta, a pune la îndoială. –
5. (Refl.) A presimți, a prevedea. – Istr.
temu. Lat.
tĭmēre, prin intermediul unei
forme populare *
tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737), cf. it.
temere, prov., sp.,
port.
temer, cat.
tembre. Sensul tranzitiv este
rar în
prezent. Pușcariu,
Lr., 277, explică
forma refl., prin influența sl.
bojati se;
dar cf. construcția sp.
me temo que. Der.
temător, adj. (timid, bănuitor);
netemător, adj. (îndrăzneț, încrezător);
teamă, s.f. (
frică, neliniște, temoare), postverbal de la
teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din lat.
tima; după
ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα);
teamăt, s.n. (înv.,
teamă);
temoare, s.f. (înv.,
teamă), cf. REW 8738;
temut, adj. (care inspiră
teamă);
temut, s.n. (
teamă, gelozie).