táblă (-le),
s.f. –
1. Placă,
piesă plană. –
2. Tăbliță de
scris,
placă pe care se
scrie la
școală. –
3. Placă acoperită cu
cositor. –
4. Indice,
sumar,
catalog. –
5. (Mold., Trans.)
Bucată de pămînt agricol. –
6. (Pl.)
Joc de
noroc. – Mr.
tavlă, megl.
tablă. Lat.
tabula, prin intermediul sl.
tabla (Miklosich,
Fremdw., 131; Cihac, II, 398), sau al mag.
tabla (Gáldi,
Dict., 161), cf. ngr. τάβλα, tc.
tabla. Este dublet al lui
tabla, s.f. (
tavă, măsuță), din tc.
tabla, tavla ‹ it.
tavola (Șeineanu, II, 340), cf. ngr. ταβλᾶς, bg., sb.
tavla; de la
toblă, s.f. (
Banat, scîndură
groasă), din mag.
tábla; și de la
tavlie, s.f. (înv., table),
sec. XVII, din ngr. τάβλι. Aceleiași
familii aparțin
tabelă, s.f. (tablă,
indice; tăbliță), din lat.
tabella, prin intermediul germ.
Tabelle,
sec. XIX;
tabel, s.n. (tablă,
indice), dublet al cuvîntului anterior, din
rus.
tabelĭ,
sec. XIX înv.;
tabletă, s.f. (pastilă), din fr.
tablette;
tăblie, s.f. (
placă, tablă), din ngr. ταβλι sau din sl.
tablija;
tăbliță, s.f. (tablă de
scris), din sl. (
rus.,
pol.)
tablica;
tablac, s.n. (
piesă de
lemn care servește de suport);
tablier, s.n. (
sistemul de
grinzi al unui
pod;
gealău pentru tăblii), din fr.
tablier; tablou, s.n. (
cadru, pictură;
scenă; stampă, imagine), din fr.
tableau. – Der.
tablagiu, s.m. (jucător pasionat de table);
tăblui, vb. (a acoperi
casa cu tablă);
tăbluitor, s.m. (tinichigiu).