surpá (-p, -at),
vb. –
1. A
prăbuși, a
prăvăli, a
arunca jos. –
2. A
ruina, a
distruge. –
3. (Refl.) A se
ruina, a se
prăbuși, a se
nărui. –
4. (Refl.) A
suferi de hernie. – Var. înv.
surupa. Mr.
surpu, surpare, megl.
sărup(ari), istr.
surpu. Lat. *
subrūpāre (Cihac, I, 371; Meyer,
Alb. St., IV, 74; Pușcariu 1702;
Pascu, I, 42; REW 7451), cuvînt
păstrat numai în
rom. (Rosetti, I, 171),
sar cf., cu alte pref., it.
dirupare, sp.
derribar. Formele surripĭāre (Philippide,
Principii, 148),
subrumpĕre (Crețu 372), sau *
surpĕre (
Pascu,
Beiträge, 12), nu sînt de
preferat; der. din sb., cr.
survati (Cihac, II, 381) este improbabilă. Der.
surpăcios, adj. (care se surpă; abrupt);
surpat (var. Olt.
surupat), adj. (cu hernie);
surpătură, s.f. (
ruină,
grămadă de
moloz; aluviune,
teren căzut; hernie);
surpuș, s.n. (
teren dărîmat);
surupină (var.
surupiște), s.f. (scufundare,
prăbușire; lăsătură;
groapă,
gaură), în Olt. și
Banat.