ștreáng (-guri),
s.n. –
1. Funie,
coardă. –
2. Funie de spînzurat. –
3. Frînghie pentru înhămat
calul la căruță. –
4. (Arg.)
Cravată. – Megl.
ștrang. Germ.
Strang, prin intermediul sl., cf. sb.
stranjga, ca și sp.
estrenque, it.
stringa (Cihac, II, 394). – Der.
directă din germ. (Borcea 212) sau prin intermediul mag.
istráng (Tiktin; Candrea; Gáldi,
Dict., 196) este mai
puțin probabilă, avînd în
vedere megl. Der.
ștrengar, s.m. (înv., zburdalnic, poznaș; vagabond,
haimana), mai
înainte cu sensul „
bun de
pus în
furci”, cf.
spînzurat (pentru
formă, cf. it.
stringaio,
roman.
strengaro „sforar”);
ștrengări, vb. (a se ține de
pozne, a hoinări);
ștrengărie, s.f. (
poznă, năzbîtie);
ștrengăresc, adj. (de ștrengar);
ștrengărește, adv. (ca ștrengarii);
ștrengăriță, s.f. (
fată zglobie, poznașă).