stínge (-g, ns),
vb. –
1. A
face să numai
ardă, a
opri focul. –
2. A calma, a liniști, a
domoli. –
3. A nimici, a
pustii, a
distruge, a stîrpi. –
4. (Refl.) A se epuiza, a se extenua, a se perima. – Var. înv.
stînge. Mr.
astingu, astimșu, astindzire, megl.
stins, stinș, stinziri, istr.
stingu, stins. Lat.
extinguĕre (Cihac, I, 264; Pușcariu 1646; REW 3070), cf. prov.
estenher, fr.
éteindre. – Der.
stingător, adj. (care
stinge);
stingătoare, s.f. (stingător de lumînări);
stingere, s.f. (acțiunea de a
stinge; semnal de
culcare la militari; dezastru, calamitate);
stins, adj. (care nu mai
arde);
nestins, adj. (inextingibil).