spînzurá (-r, -át),
vb. –
1. A atîrna, a agăța. –
2. A-și pune
ștreangul de gît. –
3. A
sta atîrnat, suspendat. –
4. A
depinde. –
5. (Refl.) A se agăța, a se
prinde, a se
apuca de un
obiect mai
înalt. –
6. (Refl.) A
cheltui fără rost. – Mr.
(a)spindur(are), megl.
spinzur(ari). Lat.
pendĕre, prin intermediul unei der. mai
puțin clară;
*pendiāre (Pușcariu 1623), care pare dificil;
*pendŭlāre (Meyer,
Alb. St., IV, 74), care nu
ar fi posibil; *
expendĭolāre (
Pascu, I, 159; Candrea; Scriban; cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 286 și Tiktin), cf. it.
penzolare, care se potrivește fonetic
dar pare
greu de
admis în lat.
Uz general (
ALR, I, 288). Der.
spînzurat, adj. (atîrnat, agățat; s.m., poznaș, ștrengar);
spînzurătoare, s.f. (instrument de spînzurat,
furci).