semăná (-eámăn, -át),
vb. –
1. A se asemui, a avea
asemănăre. –
2. A
părea, a
arăta. – Var. Mold.
sămăna. Mold.
seamin, siminare. Lat.
sĭmĭlāre (Pușcariu 1504; REW 7925), cf. it.
(somigliare), prov., cat.
semblar, fr.
sembler, sp.
(semejar), port.
(semelhar). Cf. și Sneyders de Vogel,
Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der.
seamăn, s.n. (
asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat.
sĭmĭlis);
semen, s.m. (
aproapele), sing. reconstituit după pl.
semeni al cuvîntului anterior;
semănător, adj. (al
fel, comparabil). – Cf.
asemăna. – Din
rom. provine rut.
samanaty (Miklosich,
Wander., 19; Candrea,
Elemente, 409).