școálă (-óli),
s.f. – Instituție de învățămînt. – Mr.
sculie, scul’ó, megl.
sculó. Lat.
schola, prin intermediul sl.
škola (Densusianu,
Rom., XXXIII, 285; Densusianu,
GS, VI, 363), cf. bg., sb.
škola,
pol.
szkola, mag.
iskola › var. Trans.
ișcoală (Treml.,
Magyar nyelvör, XXIX, 25; Gáldi,
Dict., 167).
Dialectele, din ngr. Der.
școlar, adj. (privitor la
școală);
școlar, s.m. (elev);
școlăriță, s.f. (elevă);
școlăresc, adj. (școlar);
școlărește, adv. (ca elevii);
școlări, vb. (a
studia, a
învăța la
școală);
școlăret, s.n. (
grup de elevi);
școler(iu), s.m. (Trans., elev), cf. germ.
Schüller. Din
rom. provine bg.
školar (Capidan,
Raporturile, 234).