scîntéie (-i),
s.f. – Particulă incandescentă care
sare din
foc; licăr. – Mr.
scînteal’e. Lat.
scintilla, prin intermediul unei
forme ipotetice *
scantilia (Pușcariu 1533;
Pascu,
Beiträge, 12; Philippide, II, 653; cf. REW 7220 și
Graur,
BL, V, 113), care a
fost explicat printr-o anumită contaminare sau analogie cu
excandĕre (Pușcariu) sau cu
alb.
skendilje (Densusianu,
Rom., XXXIII, 285). Lat.
*scinta, forma primitivă a lui
scintilla (Cihac, I, 244), pare îndoielnică.
Scant- în
loc de
scint- nu pare
greu de
admis, cf.
formele paralele scĭndŭla-scandŭla, sĭlvatĭcus-salvatĭcus, serica-*sarica etc. Der.
scînteia, vb. (a
scoate scîntei; a
luci, a
străluci);
scînteiuță, s.f. (focșor, văcariță, Anagallis arvensis; bănuț, Bellus
perennis;
plante, Gagea arvensis, Gagea pratensis);
scînteioară, s.f. (focșor, văcariță).