sălbátic (sălbátică),
adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust,
rău. – Var.
sălbatec. Megl.
sălbatic. Lat.
salvatĭcus (Diez, I, 365; Pușcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59), cf. it.
salvatico, prov.
salvatge, fr.
sauvage. – Der.
sălbătici (var.
însălbătici, (în)sălbătăci), vb. (a <se>
face sălbatic);
sălbăticie (var.
sălbatăcie), s.f. (
stare de
sălbatic; Trans.,
fiară);
sălbăticime (var.
sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune), s.f. (
fiară;
animal sălbatic);
sălbăticos, adj. (
sălbatic);
sălbăție, s.f. (
plantă, Lolium temulentum), numită
poate astfel datorită proprietăților sale narcotice. Din
rom. provine rut.
silvatici „spiriduș” (Candrea,
Elemente, 409).