rumegá (rúmeg, rumegát),
vb. – (Despre
animale) A
mesteca a
doua oară mîncarea întoarsă din
stomac. – Var. Bucov.
rumuga. Mr.
aroamig, aromigare, megl.
rumig(ari). Lat.
rŭmĭgāre (Pușcariu 1483; REW 7440), cf. it.
rugumare (ven.
rumegar, sard.
arrumigare, versil.
romicare), prov.
romier, v. fr.
rungier, sp., cat.
rumiar, port.
romiar. – Der.
rumegător, adj. (care rumegă);
rumegătură (var.
rugumătură), s.f. (pilitură de
ferăstrău);
rumeguș, s.n. (Munt., particule de
lemn care
cad la
tăiere). Din
rom. provin rut.
rumegaty, remenuvaty (Miklosich,
Wander., 11; Candrea,
Elemente, 401).