pútină (pútini),
s.f. –
Bute,
poloboc. – Mr., megl.
butin, megl.
putină. Origine obscură. Pare să
trimită la gr. πυτίνη „
damigeană” (Philippide,
Principii, 147; Candrea,
Conv. Lit., XXXIX, 431),
dar proveniența nu este
clară; după Candrea, prin intermediul unui lat. *
putĭna; după Tiktin, prin v. germ.
butinna, cf. germ.
Butte; după Diculescu,
Elementele, 450,
direct din gr.
Pascu 55 (și
Pascu,
Beiträge, 35),
preferă să
pornească de la un lat. *
buttina, de la
buttis, cf.
butnar. Dwer. din sl. (Cihac, II, 301) nu este probabilă, și cu atît mai
puțin dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 320). Der.
putinei, s.n. (
vas de
lemn pentru a
bate laptele), probabil sing. s-
ar refăcut după pl., în
locul dim.
*putinel (după Diculescu,
Elementele, 460, dintr-un gr. πυτινηίον). Din
rom. provine sb.
putunja, ceh.
putina, rut.
putyno, putna, putena, pol.
putnia, putyra, mag.
putina, putton (Miklosich,
Wander., 18, 22; Candrea,
Elemente, 401).