puteá (pot, putút),
vb. –
1. A fi în
stare. –
2. (Refl.) A fi posibil. –
3. (Cu negația
nu mai). A
muri de, a
arde în, a
crăpa; ironic, a nu-i
păsa de
nimic. – Mr.
pot, putut, puteare, megl., istr.
pot. Lat. *
pŏtēre,
forma vulgară analogică a lui
posse (Diez,
Gramm., I, 331; Pușcariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl.
potare, it.
potere, prov., cat., sp.,
port.
poder, v. fr.
pooir (› fr.
pouvoir). Pentru
conjug., cf. Lombard,
Cah. S. Pușcariu, II, 147-50. Der.
poate, adv. (probabil, eventual), în
loc de
se poate, cf. calabr.
pozza;
putere, s.f. (tărie; forță,
vigoare;
stăpînire,
conducere; înv., armată, forță
militară; înv., mulțime; înv.,
minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din
cele trei autorități
ale statului;
putere executivă, guvern;
stat suveran;
mijloc,
inimă;
partea centrală a trunchiului)
ale cărui ultime sensuri se explică prin localizarea ideei de
putere în
inimă și prin echivalență cu ea, cf. sp.
corazón „
parte centrală”;
de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai);
puteri (var.
împuteri), vb. (înv., a întări, a fortifica);
putință, s.f. (posibilitate, facultate;
mijloc), din lat.
pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -
ință, ca
stăruință, adeverință etc.;
putirință (var.
puterință), s.f. (
putere, posibilitate), formație glumeață și familiară, rezultată din contaminarea lui
putere cu
putință;
neputință, s.f. (impotență, incapacitate; imposibilitate);
putincios, adj. (înv., puternic; înv.,
demn de,
vrednic de; posibil);
neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil);
puternic, adj. (
tare, robust, potent; prepotent);
neputernic, adj. (înv., debil, incapabil);
preaputernic, adj. (atotputernic);
atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru
Dumnezeu;
puternici, vb. (înv., a-și exercita puterea);
puternicie, s.f. (forță, tărie);
atotputernicie, s.f. (omnipotență);
puternice, s.f. pl. (
duhuri rele);
împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica);
împuternicire, s.f. (mandat; procură);
împuternicit, s.m. (delegat; plenipotențiar);
răsputea, vb. (a
face ceva cu
toată puterea);
răsputere, s.f. (
toată forța). – Din
rom. provin bg.
puteren (Capidan,
Raporturile, 230), bg. din Trans.
putere, puternica (Miklosich,
Bulg., 131; Miklosich,
Fremdw., 121), rut.
puter(j)a,
rus.
puternyi, adj.,
puteruvaty, vb. (Miklosich,
Wander., 18; Candrea,
Elemente, 409).