púrice (púrici),
s.m. –
1. Insectă parazitară (Pulex irritans). –
2. Joc care constă în a
prinde din
zbor o
minge. –
3. Culoare la
cărțile de
joc, reprezentată la
scară redusă la
colțul cărților. –
4. Cuișor,
țintă de
bătut pingele. – Var.
puric, purec(e). Mr.
puric, megl.
puric, purițe, istr.
purec. Lat.
pūlĭcem (Pușcariu 1408; Candrea-Dens., 1479; REW 6816), cf. vegl.
pulko, it.
pulce (mil.
püres, logud.
púlige),
port.
piuse, fr.
puce, cat.
pussa, sp.,
port.
pulga. – Der.
purica (var.
pureca, mr.
puric), vb. (a curăța de
purici; a examina, a recunoaște), din lat.
pūlĭcāre (Densusianu,
Hlr., 165; Pușcariu 1407; Candrea-Dens., 1479; REW 6817), cf. logud.
puligare, și probabil it.
piluccare, cat.
pellucar, fr.
éplucher;
puricărie, s.f. (mulțime de
purici);
puricariță (var.
puricică, puricioasă), s.f. (
plantă, Pulicaria
vulgaris);
puricaș, s.m. (insectă, Podura nivalis);
puricătură, s.f. (
bătaie);
puricel, s.m. (cuișor; pl.,
terci de
mălai cu grăsime sau
unt);
purici, vb. (a
bate ținte; Mold., a
așeza bîrnele care, după tencuială, formează
peretele casei țărănești);
puricos, adj. (cu
purici). – Din
rom. provine mag.
purecsa (Candrea-Dens., 1479).