právăț (pravéțe),
s.n. –
1. (Înv.) Direcție. –
2. (Înv.) Obiectiv,
scop, finalitate. –
3. Drum,
cărare. Sl.
pravĭcĭ „
drum drept” (Cihac, II, 287). Este dubletul lui
pravăț, s.n. (
Banat,
puț de
mină), din sb.
pravac (Candrea), ambele din sl.
pravŭ „
drept”. – Der.
pravednic, adj. (înv.,
drept,
direct), din sl.
pravidĭnikŭ;
pravilă, s.f. (
lege; cod), sl.
pravilo;
pravilnic, adj. (înv., legitim, legal);
pravilnicesc, adj. (înv., legal). Comp.
pravoslavie, s.f. (ortodoxie), din sl.
pravoslavije, după gr. ỏρθοδοξία;
pravoslavnic, adj. (
ortodox; pios), din sl.
pravoslavinŭ.