praf (práfuri),
s.n. –
1. Pulbere,
colb. –
2. Prăfăraie. –
3. Medicament în
formă de
pulbere. –
4. Iarbă de
pușcă (
corect praf de pușcă, praf pentru
arme). – Var. înv.
prah, sprav, Mold., Trans.
prav,
Banat prau. Megl.
prau. Sl.
prachŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 285; Conev 37), cf. bg., sb., cr.
prah, ceh.
prach. – Der.
prăfărie (var. înv.
prăvărie), s.f. (praf
mult);
prăfos, adj. (cu praf);
prăfos, adj. (cu praf);
prăfui (var.
praftură, ple(a)ftură), s.f. (
pămătuf al fierarului; Arg.,
rege la
cărțile de
joc; Arg.,
popă), ultimele sensuri prin sinecdocă, din
cauza barbei sale;
prăftui, vb. (a
stropi cu agheasmă; a da din
coadă, pentru a se
apăra de
muște);
prăfuriu, adj. (de culoarea
prafului);
prăfuros, adj. (
plin de praf);
sprehui (var.
șrehui, sprăhui), vb. (a
scutura de praf, a
scoate praful), în Mold. – Cf.
prahaiță.