pod (póduri),
s.n. –
1. Platformă de scîndură, planșeu. –
2. Punte. –
3. (Înv.)
Drum pietruit cu scînduri, obișnuit în
orașele rom. –
4. Cale,
drum,
șosea. –
5. Ponton. –
6. Tavan. –
7. Spațiu închis între acoperiș și plafonul
casei. –
8. Pardoseală. –
9. Palma mîinii. –
10. Talpa plugului. –
11. Zăcătoare (la
moară). –
12. Bucăți de pînză care se întind în
calea cortegiului funerar, cu
ideea de a ușura
mortului trecerea pe
puntea raiului. – Megl.
pod. Sl.
podŭ „platformă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 270; Conev 81; Spitzer,
Mitt. Wien., 326), cf. bg., sb., cr., slov.
pod „platformă de scînduri”, mag.
pad „podul
casei”. – Der.
podar, s.m. (înv., încasator de podărit; paznic la
pod; pontonier; Mold., măturător);
podărit, s.n. (slujba pontonierului; taxă pe
poduri);
podeț, s.n. (podișcă);
podi, vb. (a
bate podea), din sl., bg.
poditi; podeală (var.
podea), sf. (
dușumea, pardoseală, parchet);
podeag, s.n. (platou,
movilă,
colină);
podereu (var.
podireu, poderei), s.n. (Trans.,
pod de
șură);
podină, s.f. (pardoseală, suport; scîndură; acoperiș;
baza stogului), din sb.
podina;
podiș, s.m. (platou,
movilă;
punte de
lemn);
podișcă, s.f. (
pod mic; ponton);
podișor, s.n. (Trans., blidar,
dulap);
pondeală (Trans., var. Olt.
pondilă), s.f. (pardoseală,
sol), din
podeală cu infix nazal sau contaminat cu
podină. – Din
rom. provine slov.
podišiar (Candrea,
Elemente, 402).