poc
interj. – Imită
zgomotul produs de o lovitură sau de un trosnet. Creație expresivă, cf.
boc, cioc, toc. – Der.
pocni (var.
pocăi, pocăni, megl.
pucănés), vb. (a
plesni, a trosni; a
face explozie; a
lovi), cu suf. expresiv -
ni, ca
boc(ă)ni, cioc(ă)ni, tocăni (după Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 269; Byhan 327 și Tiktin, din sl.
poknati „a se
rupe”, cf. slov.
pôkniti, sb., rut.
puknuti, rus.
puknutĭ;
dar legătura pare întîmplătoare);
pocneală, s.f. (
plesnire, trosnet);
pocnet, s.n. (explozie, detonare; trosnire);
pocnit, s.n. (trosnet, pîrîit);
pocnitoare, s.f. (șfichi; petardă);
pocănitoare, s.f. (un
fel de morișcă);
pocănea, s.f. (titirez, hădărău la
moară);
pocnitură, s.f. (lovitură).