poártă (pórți),
s.f. –
1. Deschizătură și
loc de
trecere într-un
loc împrejmuit. –
2. Imperiul otoman. – Mr., megl.
poartă, istr.
poartę. Lat.
porta (Pușcariu 1347; Candrea-Dens., 1421; REW 6671), cf. it., prov., cat.,
port.
porta, fr.
porte, sp.
puerta. – Der.
portar (mr.
purtar), s.m. (paznic; Munt., șambelan,
boier însărcinat cu
protocolul, cel care introduce trimișii
Porții; Mold., comandantul
cetății Suceava, capitala
țării,
șeful armatei),
ar putea reprezenta
direct lat.
portārius (Pușcariu 1358; REW 6673);
portăreasă, s.f. (
femeie care
păzește poarta);
portărel, s.m. (înv., slujbaș domnesc subordonat
marelui portar; executor judecătoresc);
portărie, s.f. (
meseria de portar). – Der. neol.
portic, s.n., din fr.
portique;
portieră, s.f., din fr.
portière;
portal, s.n., din fr.
portail.