poálă (poále),
s.f. –
1. Fustă,
partea inferioară a unor
veșminte. –
2. Sîn. –
3. Partea inferioară a unui
munte. –
4. Față de
masă,
covor fin. –
5. Țesătură
scumpă care se
așază în
partea de
jos a unei
icoane. – Mr., megl.
poală. Sl.
polu „
mijloc,
margine,
sîn” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 268; Conev 115), cf. bg.,
pol, sb.,
ceh.,
pol.,
rus.
pola,
pol.
polka „pulpană”. E dubletul lui
pol, v.
aici. – Der.
împolat, adj. (cu
poale largi, amplu);
poloană, s.f. (
fustă mare, pulpană), cuvînt
rar, citat numai de
Damé;
pulpană, s.f. (poală), probabil în
loc de *
polcană, cf.
pol.
polka, încrucișat cu
pulpă „
coapsă” (Cihac, II, 267; der. din fr.
pourpoint „un
fel de pieptar”, propusă de Bogrea,
Dacor., I, 291 și admisă de REW 6424,
Pascu,
Arch. Rom., VI, 231 și Scriban, pare îndoielnică).