pisá (piséz, pisát),
vb. –
1. A
strivi, a zdrobi. –
2. A
sparge, a sfărîma. –
3. A molesta, a persecuta. – Mr.
chisedz(u), chisare. Lat.
pῑsāre,
forma pop. în
loc de
pinsare (Diez, Gramm., I, 19; Meyer,
Alb. St., IV, 110; Pușcariu 1325; Candrea-Dens., 1395; REW 6517), cf. it.
pigiare (calabr.
pisare), prov.
pizar, fr.
piser, sp.,
port.
pisar. – Der.
pisoca, vb. (Olt., a tritura, a
urlui), cu suf. expresiv -
ca;
pisoacă, s.f. (Olt.,
pisare,
pisat);
pisălog, s.n. (
obiect de
pisat; plictisitor, supărător, obositor), cf. calabr.
pisaluru și, pentru semantism, sp.
majadero;
pisălogi, vb. (a pisa; a molesta, a
sîcîi);
pisălogeală, s.f. (sîcîială,
vorbă lungă);
pîsat (var.
Banat pîsat, Mold.
păsat, pasat), s.n. (grîu
pisat,
mei sau
porumb zdrobit, grîu
fiert; grîu,
porumb fiert cu
lapte), a
cărui relație cu lat.
quassatum „melițat” (Pușcariu,
Dacor., II, 716) e posibilă,
fără a fi necesară;
pisătură (var.
chisătură), s.f. (Trans., păsat);
pisăza, vb. (
Banat, a
melița);
pisăgi (var.
pisogi), vb. (a
melița), prin încrucișare cu
chesăgi;
pisăgeală, s.f. (melițare,
argăsit);
pisoi, s.n. (pisălog).